În "Sunt o babă comunistă" - Viaţă liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Tucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transforma repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Filmul prezintă şi o comparaţie între cele două perioade, comunistă şi postcomunistă, prin prisma situaţiei familiei Apostoae. Dacă pe de-o parte, perioada comunistă este retrăită prin ochii Emiliei, ca flashbackuri din tinereţea ei petrecută în fabricile ceauşiste, aceasta fiind tolerantă cu regimul sub care se aflau pe atunci. După cum este evidenţiat şi în titlu, rolul principal i se cuvine Emiliei, actuală pensionară şi reprezentantă a susţinătorilor perioadei comuniste din motive pentru care putem înţelege existenţa acestei tabere de la bun început: siguranţa unui loc de muncă, a unei locuinţe şi a unui trai decent, de care nu ar fi dispus altfel. Pe de altă parte, perioada postcomunistă este reflectată în viaţa familiei fiicei Alice, care trăieşte cu nesiguranţa locului de muncă de pe o zi pe alta şi este nevoită să facă credite la bănci pentru a-şi construi o casă. Şi iată aşa, parcă se divid personajele în cele două tabere, fiecare fiind afectat de cele două perioade în mod diferit, numai Ţucu are acel umor care, pentru un moment, ne face să uităm de momentele mai sumbre. Cu toate acestea, filmul redă cu uşurinţă portretul multor familii româneşti, ale căror părinţi au dus o mare parte din viaţă sub regimul comunist şi ale căror mentalităţi au fost profund schimbate în raport cu copiii lor, al căror sânge capitalist curge în vene, ceea ce poate fi evidenţiat în film şi prin prezenţa actorului american, Collin Blair, în rolul logodnicului lui Alice, care are un spirit antreprenor de neoprit. Ceea ce apreciez la acest film are de-a face cu chimia dintre actori, care reuşesc să redea o atmosferă cât mai naturală a familiei tipic româneşti, cu un nivel de trai modest, cât şi replicile acestora savuroase. De asemenea, scenele filmate alb-negru, ce reprezintă momentele de amintire retrăite de Emilia, sunt curat realizate, parcă trezind ceva în nostalgia fiecăruia. Aşadar, chiar dacă la prima vedere subiectul filmului pare unul de care unii dintre noi s-au săturat să îl vadă abuzat în cinematografia românească, nu vă lăsaţi înşelaţi de acest lucru. Sunt o babă comunistă spune mai multe despre viaţa unei familii raportată la prezent, cu unele comparaţii în trecutul comunist, momente pe care mulţi dintre noi le-am trăit şi pe care poate vrem să le uităm, dar ştim că vor fi mereu acolo, pentru a ne aduce aminte de alte vremuri, pentru unii mai bune, pentru alţii extrem de tragice.