4.0 din 5 / 1 Voturi!

The Lord of the Rings: The Return of the King – Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui (2003)

Horror / 23 Sep 2013, 7:24:53 / vizualizări: 3609
În timp ce Aragorn, Legolas şi Gimli sunt plecaţi în regruparea armatei din lumea de dincolo, capitala Gondor Mânaş Tirith trăieşte cele mai cumplite clipe de război, soldaţii din cetate sunt martorii celei mai mare armate inamice văzute vreo dată de vreun om. Până la ajungerea trupelor din Mordor zvonul că cetatea va fii atacată este trimis lui Théoden, care este nevoit să-şi construiască o armată pe măsură inamicului, însă cum timpul nu este de partea lui, el este nevoit să informeze şi el forţele aliate, să-i vină în ajutor cu toţi soldaţii care îi au în momentul de faţă, în două zile toate armatele regelui Théoden însoţit de fica lui Eowyn împreună cu Eomer şi Merry părăsesc cetatea şi pornesc spre lumea de mijloc. În drum spre cetate ei sunt nevoiţi să-şi oprească şi să se odihnească o noapte, a doua zi el îşi regrupează armată de zece mii de cavaleri şi sa plece spre Gondor. În timp ce forţele aliate sunt pe drum armatele lui Sauron asediază Gondorul în căutarea punctelor slabe unde să atace non stop pentru a intra în cetate, lupta durează ceva vreme timp în care ambele părţi pierd trupe importante, soldaţii din Gondor încep să prindă frică de inamic, lucru care-i încurajează pe inamici să atace în continuare cetatea pentru că frica oamenilor faţă de ei îi va ajuta să-i învingă, însă aici intervine Gandalf regrupând trupele pe zidurile cetăţii şi formând un zid defensiv foarte bun ajutând Gondor să reziste până la sosirea armatelor aliate. Când trupele din Rohan zece mii la număr ajung în fata cetăţii ei sunt înfricoşaţi de numărul trupelor inamice, dându-şi seama că deşi sunt depăşiţi numeric, dacă îi ataca pe la spate vor lovii şi ei un punct slab, având şansă să-i distrugă jumătate din trupe şi ajutând cetatea să rămână în picioare până la sosirea lui viitorului rege cu cea mai puternică armă din lume, în spre sfârşitul luptei când oamenii au început să piardă teren şi erau slăbiţi ajunge şi Aragorn însoţit de armată de dincolo, distrugând ultimele trupe inamice rămase în picioare. După terminarea războiului ambele tabere au pierdut mulţi soldaţi, în Mânaş Tirith o nouă armă se reface şi porneşte spre poarta neagră cu o nouă strategie, ei vor să-i distragă atenţia lui Sauron, ajutându-i pe Frodo, Sam şi Golum să distrugă inelul suprem, în timp ce la poarta lupta ajungă în punctul să fie din nou câştigată de inamici, inelul este distrus iar imperiul lui Sauron rămas în picioare este distrus, acum asupra lumii să aşternut liniştea şi pacea, refăcându-se după lungile lupte pe care le-a tras cu Sauron dea lungul anilor



INFORMATIE: VĂ RECOMANDĂM SĂ AŞTEPTAŢI ÎN JUR DE 5-10 MINUTE PÂNĂ SE ÎNCARCĂ FILMUL PENTRU O VIZIONARE MAI BUNĂ ŞI FĂRĂ ÎNTRERUPERI. PENTRU ACEST LUCRU TREBUIE SĂ PORNIŢI FILMUL, ÎL OPRIŢI ŞI AŞTEPTAŢI APROXIMATIV 10 MINUTE, APOI ÎL PORNIŢI IAR ŞI VA MERGE FĂRĂ ÎNTRERUPERE. ÎNSĂ NU VĂ PUTEM GARANTA O FUNCŢIONARE PERFECTĂ DEOARECE DEPINDE FOARTE MULT ŞI VITEZA VOASTRĂ DE NET.


 Dacă ţi-a plăcut filmul "The Lord of the Rings: The Return of the King – Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui (2003)", lasă-ne părerea ta printr-un comentariu !



Comentarii (0)
ComForm">
avatar

BuySellAds reclama



© 2015 OTM - OnlineTopMovies.